Sfaturi pentru o înțărcare cu blândețe

Înțărcare cu blândețe e folosită adesea în ultimii ani pentru a descrie o încheiere a alăptării făcută cu respect și dragoste, atât față de mamă cât și față de copil.

Fiecare poveste de alăptare e diferită, dar fiecare merită un sfârșit frumos, care să facă o trecere lină spre o nouă etapă în relația mamă – copil.

Când trebuie să înțarc?
Alăptarea vine cu multe beneficii, atât pentru mamă cât și pentru bebeluș și contrar a ceea ce poate ai auzit, laptele matern nu își pierde din proprietăți. El continuă să fie o sursă bogată de nutrienți și anticorpi chiar dacă a trecut mult timp de la inițierea alăptării.

Conform studiului realizat de K. Dewey și publicat în 2011

Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă până la vârsta de 6 luni și continuarea alăptării până la vârsta de 2 ani și peste, atât cât mama și bebelușul își doresc.

 

Cum știi că e momentul pentru o înțărcare cu blândețe?
Într-o lume ideală, copilașii ar trebui să fie cei care să inițieze înțărcarea. Dar societatea s-a schimbat mult, mamele nu au parte de suportul necesar și prea puțini copii ajung la vârsta auto-înțărcării.
În acest context, înțărcarea ghidată de mamă, cu respect și empatie față de copil, e abordarea recomandată de consultanții în alăptare.

De ce să NU înțarci:

  • gura celor din jur
  • presiunile partenerului/mamei/soacrei
  • reîntoarcerea la muncă
  • începerea creșei
  • entorocolită etc

Doar tu ca mamă ești în măsură să decizi când a venit momentul înțărcării. Unora nu le e ușor să ia această decizie, mai ales dacă începutul a fost dificil. E important însă ca înaintea oricărui demers, să iei o decizie clară, o decizie asumată cu care să fii împăcată.

E bine ca procesul înțărcării să nu se suprapună cu alte schimbări majore în viața familiei: venirea unui nou copil, mutare, începerea creșei/serviciului, boală sau chiar erupții dentare.

Și totuși, când e momentul pentru o înțărcare cu blândete?
Atunci când simți că nu mai poți să continui alăptarea. Adeseori, ca mame, avem sentimentul că nu mai putem, că am ajuns la capătul rezervelor. Apoi reușim să legăm mai multe ore de somn într-o noapte și mai putem un pic.
Dacă ești aici probabil te gândești deja la înțărcare cu blândețe… Probabil te simți foarte obosită și crezi că înțărcarea va rezolva totul. Din păcate înțărcarea nu îți garantează un somn neîntrerupt și nici zile mai ușoare.

Pentru multe dintre noi alăptarea e o armă secretă care ne ajută să ne adormim copii mai ușor, să le oferim mângâiere sau confort. Și toate acestea fac parte dintr-o etapă naturală, care se va încheia la un moment dat.
Dacă am învățat însă ceva din experiențele mele și din grupurile de sprijin susținute până acum, e cât de important ca mama să știe ce își dorește și să fie împăcată cu decizia ei, pentru a o putea transmite clar și simplu copilașului ei.

 

copil alaptare înțărcare cu blândețe
Alăptarea nu e totul sau nimic
Le-am spus adesea mamelor cărora le ofeream sprijin în alăptare cât de bine e să apreciem fiecare sesiune de alăptare, fără a pune presiunea unui deziderat absolut cum e alăptarea exclusivă. La fel și acum, între alăptare la cerere și înțărcare sunt multe variante.
E important să găsești ce se potrivește pentru voi!
Dacă alăptarea pe timp de noapte e greu de dus, poți alege o înțărcare parțială și să continui alăptarea ziua.
Dacă nu dorești să alăptezi în public, îi poți explica minunii tale că îi vei oferi acasă.
Ajută mult dacă schimbările le facem treptat, cu răbdare, așteptând ca cel mic să se acomodeze cu ele.

 

Riscurile unei înțărcări bruște
Există situații în viața unei mame care necesită o înțărcare bruscă (atenție, medicamentele uzuale sunt de cele mai multe ori compatibile cu alăptarea). Chiar și atunci, se poate să fim empatice și să ajutăm copilul să se adapteze mai ușor la schimbările apărute.
E bine de știut că înțărcarea bruscă vine cu riscuri atât pentru mamă cât și pentru bebe. Pe lângă stresul emoțional, s-ar putea ca bebelușul să refuze biberonul.

În cazul mamei, riscurile pot fi:

  • angorjare,
  • canal blocat, mastită, abces
  • anxietate/depresie.

 

Ce te poate ajuta să ai o înțărcare cu blândețe
Înțărcare cu blândețe nu înseamnă fără lacrimi. Probabil că ele vor apărea la un moment dat, sunt firești dacă stăm să ne gândim cât de mult a însemnat alăptarea pentru copilul nostru. Putem să le acceptăm și să oferim alinare așa cum știm noi mai bine.

Înțărcarea e despre a învăța să împlinim nevoile celui mic altfel decât prin alăptare:
# îi oferim hrană prin alimentele ce i le servim,
# îl învățăm să adoarmă fără țiți,
# îi alinăm durerea cu un pupic,
# îi oferim dragoste cu o îmbrățișare,
# ne conectăm printr-un joc …
În timp vei învăța tot mai bine să faci acest lucru și astfel înțărcarea va curge de la sine!

Dacă dorești să primești sfaturi de înțărcare specifice situației tale te aștept cu drag la grupul de suport în înțărcare cu blândețe!

 

Articol scris de
consiliere intarcare cu blandeteMiriam Neagoe

mamă a 4 copii

susține seminarii și grupuri de suport în înțărcare din 2014