De ce să alăptez? Cele mai bune 5 motive!

De ce să alăptez? Cele mai bune 5 motive!

De ce să alăptez?

Zâmbești…Îți vezi aievea copilul crescând fericit. Minunea ce acum e în burtică va crește mare, se va dezvolta armonios și îți va încânta (de cele mai multe ori) privirile. Nu ai nevoie de motive să fii fericit.

Iar majoritatea mamelor nu au nevoie de motive nici să alăpteze. E ceva înscris în ADN-ul lor, dorința de a oferi lichidul viu, bogat, un drept al copilașului tău.
Dar poate ți-ai pus măcar o dată întrebarea „De ce să alăptez?”

Alăptarea e frumoasă, plină de împlinire, de duioșie, de momente unice în care te pierzi în privirea plină de dragoste a bebelușului tău. Dar, sunt și momente când e greu. Începutul poate fi dificil iar pe parcus pot să apară momente de oboseală, de frustrare. Pentru acele momente când ai nevoie de motive să continui, să știi răspunsul la acele cuvinte care îți tot răsună („de ce să alăptez?”), am așternut aceste gânduri. Să ți le amintești când e greu, să le împărtășești cu alte mame care au nevoie de un imbold să continue.

Dacă aș pune întrebarea ”de ce să alăptez” mamelor care au alăptat, cred că aș putea întocmi o lungă listă de motive. Fiecare avem resorturile și imboldurile noastre și e atât de frumos cum ne găsim puterea de a merge mai departe în acele momente dificile.

Povestea mea

Când întâiul meu născut a împlinit 6 săptămâni am trecut printr-o perioadă mai grea cu alăptarea, am făcut mastită. Aveam febră, sânii erau angorjați și mă dureau toate încheieturile. Cum puteam să mai am și grijă de mogâldeața aceea dulce? Și fiindcă sânii erau tari și dureroși, mameloanele inflamate, el sugea mai greu și abia reușea să își potolească foamea. Eram la capătul puterilor și am slăbit în acele zile 2-3 kg. Lactația a scăzut și cel mic plângea uneori de foame. Dar în loc să renunț m-am gândit la cât de bogat e laptele meu, câți anticorpi conține, chiar și celule care pot lupta împotriva cancerului. Puteam să îi ofer atâtea beneficii prin alăptare! Și am continuat.

Am căutat articole cu informații corecte care să mă ajute și să mă sfătuiască. Am căutat și consultant în alăptare, pe atunci nu erau cunoscuți însă în România…
Am pus bebe des la sân, măcar atât puteam face stând acolo în pat. Am cerut ajutor prin casă, am continuat să cred că pot alăpta… Și am reușit. Am alăptat multă vreme după aceea și băiețelul meu s-a făcut mare și voinic.

Nu am să stau să fac o listă inepuizabilă de motive, dar am să vă dau cele mai importante.

5 răspunsuri la întrebarea de ce să alăptez?

1. Sete

Bebelușii cer să fie alăptați atunci când le e sete.

Laptele matern conține și apă, în special laptele de la început e menit să potolească setea. Vara, când temperaturile ridicate ne copleșesc vei remarca probabil că bebelușul tău va cere să fie alăptat des. Nu are nevoie de apă, câteva minute la sân îi vor potoli setea și îi va încărca în același timp și rezervorul de dragoste și afecțiune.

2. Foame

Bebelușii cer să fie alăptați atunci când le e foame.

Hrana potrivită pentru un nou născut este laptele mamei lui. Acesta conține [1] grăsimi sănătoase indispensabile dezvoltării sistemului nervos (acizi grași esențiali), milioane de celule albe vii care îi întăresc sistemul imunitar, vitamine și minerale mult mai ușor absorbite de organism și, în plus, este ușor digerat de sistemul lui digestiv care este încă în curs de maturizare.

3. Dragoste

Bebelușii cer să fie alăptați atunci când simt nevoia de afecțiune, comfort și contact vizual.

Pentru bebeluși alăptarea înseamnă și dragoste! În brațele mamei, ascultând bătaia inimii ei, atât de cunoscută lui, el se simte alinat. Uitându-se în ochii ei sufletul său se simte din nou parte din ea și căldura ei, parfumul ei îi transmite că e în siguranță. În timpul alăptării se secretă și oxitocina, numită și hormonul dragostei, care ajută la stabilirea atașamentului.

4. Relaxare

Bebelușii cer să fie alăptați pentru a-i ajuta să se relaxeze, calmeze sau să adoarmă. Laptele mamei e atât de minunat conceput.

Seara acesta conține mai mult TRIPTOFAN (unul din cei 8 amino acizi esențiali și care e responsabil de inducerea somnului). Precursor al serotoninei, prin prezența sa în primii ani de viață, duce la dezvoltarea receptorilor serotoninei (Hibberd, Brooke, Carter, Haug, & Harzer, 1981).

Laptele matern din timpul nopții mai are și amino acizii care promovează sinteza serotoninei (Delgado, 2006; Goldman, 1983; Lien, 2003). Aceasta ajută creierul să funcționeze mai bine, ne dă o stare de bună dispoziție și ajută la reglarea ciclurilor de somn (Somer, 2009). [2]

5. Dezvoltare & Imunitate

Bebelușii cer să fie alăptați atunci când au nevoie de componenți ai laptelui matern care îi ajută să crească, să se dezvolte la maxim, care le proteajeză sistemul imunitar și digestiv sau să îi ajute la recuperea după boală.

Laptele matern protejează împotriva infecțiilor (diaree acută, infecțiile tractului respirator, otită medie, infecțiile tractului urinar, septicemie neonatală, enterocolită necrotizantă etc.) și ajută organismul să se refacă mai ușor.

De ce să alăptez? Mai multe motive să alăptezi!

ALĂPTAREA nu e doar de lapte!

Alăptarea:
• Promovează recuperarea post-partum și amână revenirea ovulației,
• Scade incidența cancerului aparatului reproductiv și a bolilor cardiovasculare,
• Promovează un somn mai odihnitor și îmbunătățește sănătatea emoțională a mamei.

Atunci când îți e greu, când ești obosită și nu mai vezi partea frumoasă a alăptării găsește răspunsul tău la întrebarea „de ce să alăptez” și vei avea motive în plus să continui această călătorie plină de împliniri și provocări!

Articol scris de: Miriam Neagoe

 

 

 

Bibliografie:

  1. http://www.askdrsears.com/topics/feeding-eating/breastfeeding/why-breast-is-best/comparison-human-milk-and-formula
  2. https://www.psychologytoday.com/blog/moral-landscapes/201303/normal-infant-sleep-night-nursings-importance
  3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9892025